Nu am mai scris de ceva vreme...dar ma macină un dor nebun de bunicii mei...
Cand suntem copii si chiar adulți fiind avem impresia că bunicii vor fi veșnic in preajma noastră, ca vor fi lângă noi mereu... Dar, din păcate, nu este asa...
Imi amintesc de fiecare dintre ei atat de clar încât parcă inca sunt aici...
Imi amintesc de bunicul din partea tatălui cand mă ducea la scoală cu bicicleta, in dimineți răcoroase... Niciodată nu era prea frig pentru el. Era un om bun, blând care stia multe lucruri...
Imi amintesc de bunica (mama tatălui meu) care îmi făcea sendviș cu ou prăjit, da, cu ou prăjit ... Uneori imi fac un astfel de sendviș pe care îl mănânc încet, sperând sa mai simt gustul de odinioară... Bunica gatea grozav! Bucuria ei era sa.si vada nepotii, copiii stand la masa si mâncând cu pofta din bucatele ei...
Cand mă gândesc la bunicii din partea mamei...mi.i amintesc stand in poarta, facandu.mi cu mana atunci când plecam de la ei... Si le făceam cu mana pana nu.i mai vedeam deloc, dar stiam ca sunt acolo si ca ma asteapta sa mă întorc.
Mi.aduc aminte ca.i făceam lui tataie prajitura...faina,zahar apa si cacao... O puneam in cuptorul sobei din bucătărioara lor si apoi i.o serveam tare mandra... Săracul nu protesta niciodată, manca câteva guri din "prajitura" aia si mă lauda mult...
Bunicul a fost orb peste 20 de ani...el "vedea", auzind, pipăind... Cand ne cumpăram cate ceva, mergeam la el sa.i aratam... Pipaia încet lucrurile si le admira, desi nu vedea nimic...
Mi.l amintesc ca îmi saruta mana atunci când veneam pe la el, parca intr.un gest de plecăciune... Cand l.am prezentat prima data pe viitorul sot mi.a zis apoi cu mare convingere: "Asta e băiat de boier"...adica il simțea cumsecade si potrivit pentru mine!
Mamaie era o femeie cocheta...ii plăcea sa se aranjeze. Parca o vad...se imbraca frumos, punea geanta pe umăr si pleca la oraș... Mă punea deseori sa.i fac unghiile cu oja rosie, asa ii plăcea ei...si făceam amândouă un ritual din asta! Dansa in bucătărie, punandu.si mâinile la spate ai suierand usor printre buze .. Mă amuzam terbil si dansam si eu cu ea odata!
Timpul n.a crutat pe niciunul dintre ei...anii au trecut, eu am crescut si ei au îmbătrânit rând pe rând, lăsând la vedere fire de par albe ca de nea si mâini imbatranite de timp...
Bolile i.au adus in final la pat...unde mai erau bunicii de altădată?! Veseli, dornici sa aibă grija de noi cum stiau ei mai bine... UNDE?!
DUMNEZEU i.a luat pe rând, aducandu.mi de fiecare data o mare tristete in suflet care rămâne pentru totdeauna... Ce rămâne in urma lor, rămâne dorul si amintiri dragi sufletului meu...
Mă gândesc deseori la ei...si mi se face dor sa.i vad, sa.i aud, sa le strâng mana in mana mea...
Asa ca daca ai bunici, mergi si vizitează.i, stai cu ei cat poti de mult, povesteste.le lucruri, faceti lucruri împreună daca sănătatea lor va permite!
Caci vine o zi blestemata cand boala si moartea nu iartă...
Sper sa nu întristez pe nimeni, dar daca nu scriam mă apasa prea tare pe suflet...
Mi.e dor de ei, de bunicii mei dragi!
Cand suntem copii si chiar adulți fiind avem impresia că bunicii vor fi veșnic in preajma noastră, ca vor fi lângă noi mereu... Dar, din păcate, nu este asa...
Imi amintesc de fiecare dintre ei atat de clar încât parcă inca sunt aici...
Imi amintesc de bunicul din partea tatălui cand mă ducea la scoală cu bicicleta, in dimineți răcoroase... Niciodată nu era prea frig pentru el. Era un om bun, blând care stia multe lucruri...
Imi amintesc de bunica (mama tatălui meu) care îmi făcea sendviș cu ou prăjit, da, cu ou prăjit ... Uneori imi fac un astfel de sendviș pe care îl mănânc încet, sperând sa mai simt gustul de odinioară... Bunica gatea grozav! Bucuria ei era sa.si vada nepotii, copiii stand la masa si mâncând cu pofta din bucatele ei...
Cand mă gândesc la bunicii din partea mamei...mi.i amintesc stand in poarta, facandu.mi cu mana atunci când plecam de la ei... Si le făceam cu mana pana nu.i mai vedeam deloc, dar stiam ca sunt acolo si ca ma asteapta sa mă întorc.
Mi.aduc aminte ca.i făceam lui tataie prajitura...faina,zahar apa si cacao... O puneam in cuptorul sobei din bucătărioara lor si apoi i.o serveam tare mandra... Săracul nu protesta niciodată, manca câteva guri din "prajitura" aia si mă lauda mult...
Bunicul a fost orb peste 20 de ani...el "vedea", auzind, pipăind... Cand ne cumpăram cate ceva, mergeam la el sa.i aratam... Pipaia încet lucrurile si le admira, desi nu vedea nimic...
Mi.l amintesc ca îmi saruta mana atunci când veneam pe la el, parca intr.un gest de plecăciune... Cand l.am prezentat prima data pe viitorul sot mi.a zis apoi cu mare convingere: "Asta e băiat de boier"...adica il simțea cumsecade si potrivit pentru mine!
Mamaie era o femeie cocheta...ii plăcea sa se aranjeze. Parca o vad...se imbraca frumos, punea geanta pe umăr si pleca la oraș... Mă punea deseori sa.i fac unghiile cu oja rosie, asa ii plăcea ei...si făceam amândouă un ritual din asta! Dansa in bucătărie, punandu.si mâinile la spate ai suierand usor printre buze .. Mă amuzam terbil si dansam si eu cu ea odata!
Timpul n.a crutat pe niciunul dintre ei...anii au trecut, eu am crescut si ei au îmbătrânit rând pe rând, lăsând la vedere fire de par albe ca de nea si mâini imbatranite de timp...
Bolile i.au adus in final la pat...unde mai erau bunicii de altădată?! Veseli, dornici sa aibă grija de noi cum stiau ei mai bine... UNDE?!
DUMNEZEU i.a luat pe rând, aducandu.mi de fiecare data o mare tristete in suflet care rămâne pentru totdeauna... Ce rămâne in urma lor, rămâne dorul si amintiri dragi sufletului meu...
Mă gândesc deseori la ei...si mi se face dor sa.i vad, sa.i aud, sa le strâng mana in mana mea...
Asa ca daca ai bunici, mergi si vizitează.i, stai cu ei cat poti de mult, povesteste.le lucruri, faceti lucruri împreună daca sănătatea lor va permite!
Caci vine o zi blestemata cand boala si moartea nu iartă...
Sper sa nu întristez pe nimeni, dar daca nu scriam mă apasa prea tare pe suflet...
Mi.e dor de ei, de bunicii mei dragi!
